Rezumate si idei principale - 5 - Alon Gratch - Daca dragostea ar gandi (1)

Termenul de ambivalenta a aparut in vocabularul meu abia de curand, ca urmare a discutiilor la un pahar de vin cu prietenii.  Cele mai multe decizii si concluzii ti le tragi singur, insa daca tot e sa cauti mai multe informatii despre un anumit subiect te duci sa discuti cu cei care sunt specialisti.

Cam asa si cu relatiile. Daca vrei sa afli ceva despre relatii functionale vorbesti cu cei care sunt in asa ceva. Evident ca de afara totul pare roz si ca toate situatiile sunt diferite, asa ca situatia ta cu siguranta nu va fi si situatia altuia, insa unele asemanari pot fi gasite. In concluzie, daca mai ai si prieteni care sunt psihologi terapeuti, la un pahar de vin poti descoperi niste lucruri chiar wow.

Ce este ambivalenta? Pe scurt si inainte de a intra in informatiile, definitiile si descrierile din carte, ambivalenta reprezinta starea de sentimente contradictorii pe care le simtim fata de partener. Sentimente contradictorii care pot merge de la iubire si admiratie la nemultumire si chiar ura.

Faptul ca simtim aceasta stare de ambivalenta este un indicator al normalitatii, nu al unui comportament sau psihic deviant. Cu alte cuvinte daca iubesti pe cineva pentru faptul ca e sigur pe el, capabil sa isi pastreze calmul in multe situatii neplacute, sa caute solutii si sa le implementeze pentru o multime de probleme cu care te/va confruntati, ca iti ofera o stare de calm si protectie atunci cand tu esti coplesit de starea ta emotionala,  cu siguranta vei ajunge sa fi nemultumit de faptul ca nu e asa conectat cu emotiile proprii,  ca isi gestioneaza conflictele interioare altfel decat prin  analiza si ca nu simte nevoia sa verbalizeze fiecare gand, temere sau traire.

Nu ai cum sa iubesti pe cineva doar pentru partile bune si sa incerci sa ii ignori partile “gresite”. Pun gresite in ghilimele pentru ca in esenta nu exista asa ceva. Bun si rau sunt doar perspective proprii in functie de cum suntem construiti fiecare. O trasatura considerata calitate de cineva poate fi considerata un dezavantaj de altcineva, in functie de modul in care intelege lumea si relatiile. In realitate fiecare din noi avem parti pe care partenerul le iubeste si il atrag si parti care i se par respingatoare (mai putin atragatoare) sau il fac sa se teama ca nu suntem persoana “potrivita”.  Relatiile care supravietuiesc, care cresc si care ofera recompense emotionale reale partenerilor sunt cele in care fiecare invata sa isi accepte ambivalenta proprie, sa o integreze in mod constructiv in relatie si sa se bucure de ceea ce ofera celalalt fara sa il taxeze pentru partile care nu ii satisfac toate nevoile. Simplu, nu? :)

Ei daca ar fi asa simplu se pare ca nu ar fi fost necesara o carte pe tema asta. Alon Gratch este psiholog in New York, cu diploma obtinuta la Columbia University,  autor de best-selluri care a devenit cunoscut initial prin cartea “Daca barbatii ar vorbi”. Lucreaza atat ca psiholog clinician cat si ca consultant organizational in proiecte ce vizeaza dezvoltarea competentei de leadership, negociere si coaching executiv.

In mod normal cartea o gasiti la Editura Trei, colectia Psihologie Practica, insa nu se mai editeaza, asa ca eu mi-am luat-o iarasi in versiune iBooks.  
Fara multe alte adaugiri din partea mea va las cu informatiile din carte. Mentionez ca fiecare din tiparele enumerate sunt prezentate in cate un capitol pe care am sa il detaliez si eu pe larg, insa in posturile viitoare. Deocamdata, doar un overview :)

Cartea prezinta 7 tipare de relatii in care ambivalenta se manifesta diferit, iar fiecare tipar e tratat in 3 pasi.

1.       Primul pas – implica recunoasterea tiparului relatiei si identificarea semnalelor acestora ca sa putem opri tiparul din desfasurare

2.       Al doilea pas – descrie ambivalenta care se manifesta dedesubtul tiparului – adica descoperim asupra ce  suntem ambivalenti.

3.       Al treilea pas – ne ajuta sa rezolvam ambivalenta prin acceptarea ei si utilizarea ei in mod constructiv in cadrul relatiei.

Foarte multe carti ce ofera “solutii la cutie” au esuat prin faptul ca au promis prea mult prea repede si nu au reusit sa ajute cititorul sa lucreze la problemele in dragoste pe termen lung. Multe carti ofera tehnici comportamentale si insuficienta gandire strategica emotionala.

Ideea de pornire in orice cautare de solutionare este ca inlocuirea partenerului nu rezolva problema pre-existenta a ambivalentei in dragoste.

Desi conceptia vestica cum ca dragostea romantica ar trebui sa conduca la casatorie si familie este relativ noua –  prin inlocuirea conceptului de casatorie ca institutie economica sau politica abia in ultimii 200 de ani – cautarile noastre pentru o iubire complet lipsita de ambivalenta, si pura (in sensul unei relatii in care partenerii se completeaza reciproc fara mult efort) sunt vechi de cand lumea.

Cerinta esentiala pentru a gasi o solutionare la problema ambivalentei este simpla: da-I dragostei inca o sansa! Si inca una! Si inca una! Da-I cate sanse e nevoie pentru ca atunci cand vine vorba despre dragoste, mintea umana e greu de studiat. Asta inseamna sa iti dai voie sa iubesti din nou. Diferit. Ceea ce face acest demers dificil insa este pornirea noastra de a repeta ceea ce stim deja si de a ne teme de nou.

Metamorfozarea dragostei ne cere nu doar sa ne deschidem inima catre durerea pe care iubirea a provocat-o in trecut ci si sa ne deschidem ochii catre iluziile pe care ni le-am creat si trait. Sa intram in contact cu emotiile noaste nu se poate intampla fara a face un act deliberat in aceast directie. Sentimentele cu alte cuvinte, nu sunt suficiente. Avem nevoie si de ganduri. Trebuie sa simtim si trebuie sa gandim. Trebuie sa ne gandim la ce simtim. Pe scurt, si iubirea trebuie sa gandeasca.

1.        Tiparele relatiilor nefericite in care ne implicam nu reprezinta repetitita unui singur comportament distinct, ci mai degraba negarea ambivalentei ne duce in diverse tipare, toate paguboase, in care alegem sa experimentam diverse comportamente dezavantajoase pentru noi insine.

2.       Desi credem ca dragostea ar trebui sa fie curata (in sensul de “bug free” daca sunteti obisnuiti cu terminologia IT), nu are cum sa fie niciodata astfel, deoarece nici cel ce iubeste si nici cel iubit nu sunt asa. Unde exista dragoste, exista intotdeauna si ura, sau ca sa ne exprimam mai moderat, exista intotdeauna furie si dezamagire – tocmai din cauza ca ne pasa atat de mult. Ca sa iubesti e necesar sa iti permiti sa fii vulnerabil, dar vulnerabilitatea ne face sa uram – fix persoana care ne face sa ne simtim astfel.

3.       Ambivalenta noastra porneste de foarte timpuriu. Mai exact de cand suntem foarte mici si nu suntem constienti de noi insine ca persoana singulara iar mama este cea care ne satisface toate nevoile. Pe masura ce crestem devenim constienti ca nu suntem totuna cu mama, ci o persoana separata, iar mama incepe sa se indeparteze si sa nu ne mai satisfaca absolut toate nevoile. Atunci apare ura copilului (da, cuvantul este exact acesta) fata de mama care il lipseste de satisfacerea nevoilor. In mintea lui, copilul o imparte pe mama in doua: cea buna si cea rea. Emotional acest lucru e necesar ca ura pentru mama rea sa nu ii distruga si imaginea mamei pe care o idealizeaza. Cu alte cuvinte ambivalenta pentru persoana iubita exista in noi toti inca de la inceput. Aceasta amprenta formata chiar inainte de copilarie (undeva la stadiul de bebelus) ramane in creier si se impune ca stare de fapt si in relatiile noastre adulte.

4.       Ambivalenta nu doar ca va ramane tot timpul in vietile noastre, dar este si o parte integranta a conditiei umane. Totusi, neintelegand-o, ne inspaimanta in asemenea masura incat foarte des preferam sa traim o iluzie a “dragostei adevarate” (diverse tipare explicate mai departe) decat sa acceptam o realitate multifatetata in care ne straduim sa intelegem imperfectiunile celui din fata noastra.

5.       Prin schimbarea modului in care ne raportam la dragoste (la o relatie si asteptarile noastre de la ea) sau si mai simplu, prin utilizarea gandirii cand suntem indragostiti, putem invata sa ne gestionam ambivalenta in loc sa o negam.

6.       Ambivalenta devine o problema doar cand abordam dragostea cu ideea ca ar trebui “sa ne iasa ceva” din ea (dintr-o relatie). De exemplu, poate nu vreau sa imi iau un angajament fata de prietena mea daca eu consider ca nu e suficient de inteligenta – pentru ca nu voi putea avea conversatii stimulante intelectual cu ea. In aceasta abordare a dragostei (care primeaza in cultura noastra) – aspectul primordial este “ce astept sa primesc” de la partener. In acest model, chit ca il atribuim karmei sau psihologiei, capacitatea noastra de a iubi depinde de cealalta persoana – ne asteptam sa ne indragostim, sau sa ne luam un angajament atunci cand apare “persoana potrivita”.

7.       Adevarul este ca abilitatea si capacitatea noastra de a iubi nu depinde de celalalt ci de noi, pentru ca dragostea, in mod esential si primordial, este despre “a darui” si nu “a primi”. Cel mai simplu de observat este in relatia parinte-copil, unde doar pentru ca nevoile noastre nu sunt satisfacute de fiecare data, sau pentru suntem plictisiti, sau pentru ca ne-am  pierdut interesul o perioada nu ne parasim copilul. Indiferent cat de ambivalenti ne simtim cu privire la copil, il iubim.

8.       Cand ne indragostim, totul se manifesta ca generozitate si fericire neconditionata. Dar destul de curand incepem sa ne gandim la nevoile noastre proprii si pierdem contactul cu ideea de a nu astepta nimic in schimb.  De ce nu putem redefini dragostea ca “daruieste, nu astepta mereu, tontule/toanto!” Motivul principal este ca multi din noi cautam in relatiile adulte, genul de dragoste pe care nu l-am primit suficient de mult (sau deloc) in copilarie.

9.       Ca sa putem oferi dragoste cu generozitate celor din jur, trebuie sa ne oferim mai intai noua insine. Ce inseamna asta?! E vorba despre dezvoltarea resurselor emotionale si intelectuale (da!) proprii. E vorba despre investitia in propria noastra crestere interioara astfel incat in cele din urma sa gasim in noi insine curajul sa ne acceptam, sa devenim mai mult cei ce suntem de fapt si sa ii acceptam si pe cei din jur asa cum sunt ei. Terapia nu schimba oamenii, ci ii ajuta sa devina mai mult din cine sunt deja prin faptul ca ii provoaca sa descopere parti necunoscute despre ei insisi.

10.   Tiparele de relatie care vor fi prezentate mai departe sunt periculoase doar daca sunt exact cele spune numele – tipare. Intr-o anumita masura, fiecare dintre ele se prezinta ca si elemente ale oricarei relatii (nu neaparat toate odata). Devin nocive doar duse la extrem si neconstientizate la timp.

a.       Dragostea narcisista – cand dorinta noastra de a ne simti speciali este in afara oricarui control. Desi actul indragostirii necesita sa ne idealizam partenerul ca sa nu fim prea deranjati de limitarile lui, in cazul acesta, diferenta dintre idealizare si realitate este atat de mare incat in cele din urma relatia devine nesustenabila. De cele mai multe ori atunci cand idealizarea se termina, intervine opusul ei – devalorizarea persoanei din fata noastra (sau a noastra insine pentru cum ne oglindim in ea). Unul din cele mai importante aspecte care trebuiesc clarificate este cum sa facem diferenta intre idealizarea sanatoasa si necesara ce caracterizeaza perioada “lunei de miere” de la inceputul relatiei, si idealizarea problematica descrisa mai sus.

b.      Dragostea virtuala – se refera la tipul de relatie caracterizata de existenta unei distante geografice (la distanta, intermitenta, online). In acest fel suntem impiedicati sa fim impreuna cu persoana iubita in mod frecvent si putem sa ne realizam propriile constructii mentale si emotionale romantate atat despre celalalt cat si despre relatie.

c.       Dragostea unidirectionala – cu cat celalalt e mai indisponibil cu atat il dorim mai mult. Ne conditionam fericirea de raspunsul celuilalt la sentimentele noastre, iar de cele mai multe ori cand raspunde, ne pierdem interesul. Acelasi lucru este valabil si in cazul invers cand noi suntem curtati de persoane carora nu le raspundem, iar cand in cele din urma o facem…isi pierd interesul. Tiparul pe care il manifestam functioneaza si intr-o situatie si in alta, noi putand sa ne aflam in oricare din cele 2 situatii.

d.      Dragostea interzisa – cu cat relatia are mai multe bariere cu atat pare mai “predestinata” si ne angajam si mai mult in ea. Suntem atrasi de senzatia de risc (poate chiar pericol) creata de obstacolele existente in calea ei (ex: profesori si studenti, delincventi, parinti si colegi de ai copiilor lor, sotia/sotul si intructorul de tenis/inot/psihologul). Desi de cele mai multe ori avem impresia ca daca depasim obstacolele vom putea materializa iubirea intr-un mod natural, sunt hiar aceste obstacole cele ce creaza pasiunea. Odata ce dificultatea dispare, acelasi lucru se intampla si cu relatia/iubirea.

e.      Dragostea sexuala – nu se refera la o iubire ce are si o componenta sexuala, ci la o componenta sexuala fara iubire. Este cea care se bazeaza pe dorinta si nimic altceva. Poate aparea sub forma constienta, in care ambii parteneri sunt dornici de explorare fizica fara niciun fel de atasament emotional sau sub forma inconstienta,  cand una sau ambele parti se amagesc ca sunt indragostiti. (Ca si o statistica interesanta aceasta este cea mai des intalnita forma de tipar masculina, cand barbatii au de fapt doar “o dorinta”). Cel mai des se termina atunci cand unul sau amandoi partenerii isi amintesc/dau seama ca nu sunt doar corp si ca psihicul si sufletul lor au tot atatea nevoi cat si corpul.

f.        Dragostea triunghiulara – prezinta situatia cand aducem inca o persoana (chit ca e fizica sau imaginara) in relatie. De exemplu ne iubim partenerul ca sot/sotie si parinte dar ne iubim amantul/amanta ca si partener sexual. Sau ne intalnim cu cineva in timp ce avem o pasiune pentru fratele/sora acestuia. Sau ne iubim partenerul dar preferam sa ne petrecem weekendurile in permanenta cu parintii. Cea de-a treia parte a relatiei nu este intotdeauna o persoana – poate fi un lucru sau o activitate. Putem sa avem un angajament serios fata de partener dar ne petrecem toate weekendurile skiind, jucand golf/tenis/jocuri video. De cele mai multe ori elementul in plus dispare, nu insa inainte de a fi produs daune considerabile.

g.       Dragostea androgina – este cea care in secret, ne dorim ca partenerul sa treaca printr-o schimbare de sex, emotional vorbind. Practic este vorba despre incercarea de a transforma pe cineva in persoana cea mai similara cu noi, cea care ne-ar satisface cel mai mult nevoile. Femeile cauta pe cineva mai “conectat cu emotiile”, iar barbatii cauta pe cineva “nu asa emotional si analitic”. Problema tiparului apare doar in cazurile in care aceste roluri sunt complet polarizate, mergand la extreme.

11.   E important de retinut ca atunci cand nu sunt extreme, aceste tipare sunt doar diverse aspecte ale iubirii. In acelasi timp, chiar si atunci cand sunt complet destructive, rareori vin intr-o forma evidenta astfel incat sa fie recunoscute cu usurinta.

12.   Desi ambivalenta se manifesta diferit pentru fiecare din aceste tipare, redusa la esenta, se refera la acelasi lucru: incercarea de a evita sentimentele de vulnerabilitate si in consecinta ura, furie, resentimente indreptate catre receptorul iubirii noastre.

a.       In Dragostea Narcisista – ambivalenta este eschivata prin diverse mijloace de idealizare reciproca al caror obiectiv este sa ne faca sa evitam imperfectiunile celeilalte persoane si modul in care aceste imperfectiuni te fac sa te simti.

b.      In Dragostea Virtuala – motivul pentru care refuzam ambivalenta este ca sa ne conditionam sa credem  ca distanta si absenta maresc dragostea de fapt.

c.       In Dragostea Unidirectionala – evitam ambivalenta prin faptul ca nu ne dorim ceea ce nu putem avea, si daca totusi o obtinem, ne pierdem interesul, ceea ce tot evitarea ambivalentei reprezinta.

d.      In Dragostea Interzisa – sentimentele negative asociate ambivalentei sunt proiectate asupra unor factori sau persoane externe ceea ce ne ajuta sa nu le simtim pentru persoana pe care o iubim.

e.      In Dragostea Sexuala – ne impartim ambivalenta astfel incat sa fim atrasi de corpul dar nu si de sufletul partenerului.

f.        In Dragostea in triunghi – ne impartim ambivalenta intre partenerul primar si inca ceva. Decat sa traim cu limitarile partenerului preferam sa gasim o a treia “parte” care nu are aceste limitari.

g.       In Dragostea Androgina – incercam sa evitam ambivalenta prin faptul ca pretindem ca nu exista diferente psihologice intre sexe si ca partenerul nostru poate fi perfect compatibil cu noi – cand nu e, pretindem ca poate fi schimbat.