Casatoria constienta
Anul asta a fost un an de
schimbari. Un an de transformari. In primul rand de transformari de constiinta.
Si mai avem inca 5 luni din el.
Am observat multe schimbari de
dinamica in cupluri. Am in jurul meu oameni care si-au gasit perechea, oameni
care s-au despartit, oameni care s-au casatorit, oameni care au divortat.
Oameni care s-au recasatorit, oameni care au facut copii. Lucru care m-a pus pe
ganduri. Niciodata nu m-am gandit constient la casatorie. Mereu era ceva care
se va intampla candva cu persoana potrivita. Acum am simtit nevoia unui bilant.
Cum am analizat? In decursul
anilor, insa concluziile le extrag acum. Observand cupluri fericite, cupluri
nefericite, cupluri care rezista, cupluri care divorteaza. Citind analize
sociale, psihologice si antropologice. Nu studiam neaparat casatoria cat
interactiunea umana. Concluziile despre casatorie s-au evidentiat singure ca
uleiul care se ridica deasupra apei.
Rezonez foarte puternic cu
articolul acesta al celor de la Philosopher's Mail.
E reconfortant sa vad ca sociologi si psihologi imi valideaza niste idei pe
care le am de ceva vreme.
Traim intr-o societate in care e
foarte usor sa fii singur. E foarte facil. Iar majoritatea noastra, a yuppies, a "corporate mice" :) facem parte
dintr-o clasa sociala care este si mai “privilegiata” din punctul asta de
vedere. Avem salarii mai mult decat decente, avem case frumoase sau ne permitem
chirii mari pentru case moderne, ne permitem o multime de distractii, ne
permitem sa ne plimbam, sa cunoastem oameni peste tot, sa avem experiente inedite,
sa ne cumparam toate gadgeturile cu putinta, sa iesim la baut si in club in
fiecare seara. Toate lucrurile pe care ni le “permitem” ne creaza impresia libertatii,
a unui control asupra propriei vieti si a unei puteri de a fi pe cont propriu.
Sunt liber si fac ce vreau! Imi traiesc cum vreau viata. Ceea ce se intampla
foarte perfid si sinuos este faptul ca ne conditionam sa fim singuri. Ne
imprejmuim cu aceasta libertate incat si atunci cand suntem impreuna, avem de
fapt vreo 200 m intre noi. Oamenii
singuri consuma mai mult. Societatea ne construieste sa fim singuri, sa ne
umplem golul emotional cu lucruri, cu intimitate ieftina consumata cu persoane
ieftine.
Nu mai este nevoie ca oamenii sa
se casatoreasca pentru a obtine lucruri pe care inainte le aveau doar in
casnicie. Poti face si creste copii singur. Nu e sanatos pentru ei, dar na…se
intampla. Lipsa unui model parental chit ca e tata sau mama, lasa traume
emotionale pe care nu le vom resimti decat mult mai tarziu. Nu ai nevoie de 2 salarii ca sa iti
cumperi o casa, o masina. Nu ai nevoie sa te casatoresti ca sa ai cu cine sa
iti faci vacantele.
In principiu, daca analizezi
cinic si rational nu ai de ce sa te casatoresti vreodata. Avem bani, avem de
toate cat sa ne intretinem. Iar la batranete exista camine de batrani care ne
pot primi. De ce ai face asta atunci?
Unii cred ca din dragoste. Ceea
ce e admirabil. Problema e ca dragostea singura nu e suficienta. Am prieteni
care s-au casatorit din dragoste nebuna si la mai putin de 3 luni de la
casatorie, divorteaza. De ce? Pentru ca plecam cu o imagine distorsionata si
romantata a casatoriei – “dragostea invinge totul”!
Practic avem doar 2 optiuni nu?
Ori nu te casatoresti, ori te casatoresti din dragoste. Si in mod evident tot
singur ai sa sfarsesti in oricare din ele. Suna trist oricum ai lua-o.
Eu am ajuns la o alta concluzie.
Analizand dar si simtind. Intrebandu-ma ce e iubirea si de ce la 30 de ani nu
iubesc ca la 20. Pentru mine iubirea e un cumul de factori in procente diferite
in functie de varsta pe care o ai. Iubirea e afectiune, e respect, e dorinta
sexuala, e comunicare permanenta chiar si atunci cand ceea ce spui te doare si
pe tine si il doare si pe celalalt, e ambitia de a realiza ceva impreuna cu cel
de langa tine, e intelegere pentru cand il vezi cazut, e mangaiere cand e
trist, e cearta cand il vezi ca greseste, e sinceritate cu tine si cu el, e
Fervex din 5 in 5 ore cand nu poate ridica capul de pe perna, e o distractie
horny porny in padure, e copilul pe care decidem sa il facem pentru ca vrem sa
transmitem valori si principii mai departe, e sacrificiul pe care il faci fara
sa scoti ochii cu ce ai facut pentru el/ea. Iubirea e toate lucrurile astea si
inca multe altele pe care nu le-am descoperit eu inca.
Si toate proportiile elementelor
astora se schimba pe masura ce inaintezi in varsta. La 20 de ani e ceva, la 30
e altceva, la 40 altceva si tot asa.
Si la fel, in fiecare zi poti
simti alt aspect al iubirii. Intr-o zi ai conexiune spirituala, in alta zi te
bucuri ca luati mobila impreuna, in alta zi faci sex pana la epuizare, in alta
zi il/o mangai cand e trist/a si debusolat/a. Tot iubire se cheama oricare din ele. Doar
ca multi din noi nu ne descurcam cu mai mult de un sentiment odata, cautam
un singur lucru pe care sa il simtim toata viata, la care sa ne raportam si sa il definim ca iubire. De parca nu am
vedea in jurul nostru cat de plurivalent este totul. Poti iubi si sa fii
dezamagit in acelasi timp, poti iubi si poti fi suparat, poti iubi si poti fi
trist…si inca multe alte combinatii. Nu suntem computere perfecte care sa putem
rula o emotie singulara fara nicio alta interferenta.
Iubirea e o alegere. In primul
rand e o alegere fata de sine. Aleg sa ma iubesc pe mine, sa fiu fericit eu
insumi astfel incat sa pot imparti iubirea si fericirea pe care le simt in
interior cu altii. Iubirea nu e un atasament. Nu e o nevoie. Nu e o persoana de
care ai nevoie ca sa te simti iubit sau ca sa iubesti. Atasamentul provoaca
durere prin ideea ca obiectul atasamentului poate pleca. Iubirea porneste de la
noi insine. Si ca sa poata porni din noi insine trebuie sa se instaleze intr-o
fiinta impacata. Trebuie sa ne acceptam cu bune si cu rele, cu greseli si cu
fapte bune, cu trecut pe care il intelegem sau nu, cu amintiri care ne perturba
prezentul sau nu, cu programe din subconstient care ne saboteaza uneori, cu
traume din trecut, cu modele familiale disfunctionale din copilarie pe care ne
propunem sa nu le repetam. Daca nu ne acceptam nu avem cum sa ne iubim. Daca nu
ne iubim nu avem cum sa evoluam. Daca nu ne iubim nu avem ce darui mai departe
si in consecinta nici nu avem ce primi. Iar ca sa iubesti pe cineva trebuie sa
faci alegerea asta zilnic.
Casatoria consider ca e un act
constient. Un act care trebuie rationalizat iar asta nu il dezbraca de
frumusetea si sfintenia lui ci chiar ii mareste aceste trasaturi. Nu faci asta
din indragosteala, din nevoie de bani, din nevoia de a nu fi singur/a. Faci o
alegere constienta pentru un om imperfect alaturi de care accepti sa ai momente
de suferinta care vor conta mai putin decat cele de bucurie.
O casatorie fericita poate avea
20-30-40-50 de ani. Care sunt plini de zile. Zile in care tu insuti te simti
trist, nu te iubesti, te dispretuiesti, esti dezamagit de tine, te simti
vinovat, te simti un failure. Zile in care si celalalt se va simti asa. Si zile
in care vei simti ca nu il iubesti pe celalalt, in care o sa fii dezamagit de
el, o sa iti fie rusine de el. Sunt trairi umane. Tocmai de asta alegerea de a te casatori cu
cineva este cu atat mai importanta. Pentru ca stii ca lucrurile astea se vor
intampla si totusi alegi sa fii acolo langa omul ala. Pentru ca stii ca toate
trairile pe care le vei descoperi te vor ajuta sa evoluezi si sa evoluati
impreuna.
Folosesc des cuvantul evolutie.
Poate e neclar cum il inteleg. Inseamna autocunoastere si actiuni cat mai
constiente in cat mai multe situatii, inseamna practicarea unei stari de spirit
cat mai curate si bune, inseamna practicarea iubirii de oameni indiferent cat
de urat se poarta ei, inseamna toleranta, curaj, incredere, putere de
concentrare, putere de analiza, inseamna dorinta si actiunea de a realiza
lucruri cat mai marete in plan material si spiritual.
Nu pot sa inteleg oamenii care se
casatoresc fara sa se fi certat, fara sa treaca printr-o criza. Nu iti poti
alege partenerul de viata pe baza unui “feeling”. Suna prea rational dar e
nevoie sa cunosti omul de langa tine, sa vezi cum se poarta cand e stresat,
cand e suparat, cand e trist. Te poti baza pe el cand timpurile sunt grele?
Evident ca nu o sa dea nimeni “probe de casatorie” si evident ca niciodata nu
vei avea siguranta ca o sa te descurci in cuplu cu orice dar sa nu iei in
considerare niciunul din aceste lucruri e inconstienta.
Desi vad in jurul meu cum
societatea creeaza toate conditiile ca oamenii sa poata fi singuri pentru ca in
felul asta vor fi niste consumatori mai avizi, vad tot mai multi oameni care
cauta sfintenie, spiritualitate, sens si evolutie. Unii merg la biserica, altii
citesc Seneca. Unii merg la psiholog, altii fac terapii alternative. Generatia
noastra se straduie sa faca un salt de constiinta, de la dimensiunea materiala
la dimensiunea sinelui. De asta apar carti ca “Teal Organization” si de asta se
preda mindfulness in organizatii. De asta multe organizatii cauta sa fie nu
doar “Agile” ci si “Human”. Oamenii cauta. Oamenii se cauta. Pe Sine. Nu ne mai
suportam “libertatea de a consuma oricat” si atasamentele nocive. Stim ca avem
si altceva inauntru dar nu stim cum sa il identificam, sa dialogam cu noi, sa
expunem ce simtim.
De ce am facut preambulul asta?
Deoarece asa cum o vad acum, casatoria este o alegere constienta de evolutie alaturi
de omul pe care il aleg sa imi fie alaturi in acest proces. Alaturi de omul
care imi va fi oglinda a cat de rea sunt, sau a cat de buna sunt. Si care prin
el insusi, ma va sili sa fiu mai buna. Si pentru care sa fac acelasi lucru.
Casatoria o inteleg ca iubire
prin acceptare. La 70 de ani cu siguranta nu o sa ne mai alergam cu perne prin
casa si sunt sigura ca si pana la 70 de ani o sa am suficiente momente in care
sa fiu complet dezamagita de cel de langa mine. Dar stiu ca in fiecare
dimineata ma voi trezi facand din nou alegerea de a face tot ce pot, cu ce am,
atata timp cat ma aflu acolo langa el.
Va multi oameni care o lunga
perioada din viata alearga dupa “the right feeling”. Ceea ce am descoperit prin
practica si observatia celor din jur este ca the right feeling vine si pleaca.
Nu ramane incremenit in timp. Nu e imuabil. Singurul lucru care ramane este
alegerea constienta pe care o practici repetitiv. Doar ea produce actiune. Si
doar actiunea produce evolutia si schimbarea.
Am citit de curand la cineva drag
pe Facebook un lucru care mi-a placut tare mult - “Happiness is not a feeling.
It’s a choice”. Totul e o alegere: iubirea, actiunea, tristetea, nehotararea,
anxietatea etc.
De asta eu cred ca dupa casatoria
economica si casatoria romantica urmeaza casatoria constientei, in care oamenii
fac alegeri, aleg sa se iubeasca pe sine si pe celalalt zilnic, practica o
igienizare mentala periodica, se cauta pe sine iar cautarea aceasta de sine
atrage beneficii si pentru relatie in sine. E nevoie de o schimbare de
paradigma la nivel de individ ca oamenii sa poata sustine relatii constiente.
Nu trebuie sa fii neaparat o
fiinta cu practici spirituale ca sa poti face asta. Ma uit la multi din cei pe
care ii vad in relatii sau casnicii fericite si functionale. Nu sunt neaparat
oameni care citesc Osho sau Omraam. Citesc Mindset a lui Carol Dweck sau “Thinking
fast and slow” a lui Kahneman. Pratica introspectia insa, isi pun intrebari, valideaza
raspunsuri, se retrag in sine ca sa isi regaseasa izvorul de iubire pentru partener
cand simt ca presiunea de zi cu zi le ameninta sanatatea mintala si le ameninta
relatia.
Toti cei pe care ii admir pentru
relatiile lor sunt oameni care au avut incercari grele si au avut perioade de
criza in viata lor sau in viata relatiei. Sunt insa oameni care au ales
constient. Care si-au acceptat imperfectiunea proprie si pe cea a celui de
langa el si au pornit de acolo spre “Dumnezeu stie unde”. Nu si-au pus presiuni
inutile legate de cum ar trebui sa fie lucrurile. Le-au luat asa cum au venit,
pe masura ce au venit si le-au rezolvat asa cum au stiut. Si de asta au
evoluat.
Foarte frumos scris, Bianca :)
ReplyDeleteThx Raducu! Ma bucura sa vad ca si barbatilor le place!
ReplyDelete